Dacia primeste 110 studenti in practica anul acesta

110 studenti din toata tara vor realiza anul acesta un stagiu de practica de trei luni in departamentele Uzinei Automobile Dacia. Acestia vor avea ocazia de a lucra intr-un mediu industrial international si de a-si elabora lucrarile de licenta sub indrumarea specialistilor companiei.

Dacia si-a dezvoltat programul de stagii inca din anul 2005, temele de cercetare fiind actualizate in fiecare an. Stagiarii de anul acesta au fost selectati din peste 500 de candidati, in urma interviului sustinut in fata comisiei de la Dacia in septembrie 2009. Ei provin de la Universitatile din Pitesti, Constanta, Timisoara, Cluj, Craiova, Bucuresti, Sibiu, Târgoviste, Galati, Târgu Jiu.

Pentru a se putea inscrie in Programul de Stagii de la Dacia, studentii trebuie sa fie inscrisi la o facultate cu profil tehnic, intr-un an terminal. Cei care sunt admisi in program beneficiaza de cazare, masa de prânz gratuita, transport gratuit, precum si de o bursa lunara. Dacia va anunta temele de stagiu pentru 2011 prin intermediul site-ului www.daciagroup.com in luna iunie, urmatoarea sesiune de selectie a stagiarilor urmând sa aiba loc in toamna.