Groupe Renault

Alianța Renault-Nissan reprezintă un parteneriat strategic stabilit între cele două companii de talie internațională, Renault și Nissan, prin intermediul participațiilor încrucișate de capital.

Deși sunt companii autonome, cu identități de marcă și culturi diferite, cei doi producători au creat o platformă de lucru comună și o strategie coerentă pentru a favoriza dezvoltarea tehnologică și a rețelei de vânzări la nivel mondial. În ceea ce privește partajarea bunelor practici, fiecare companie își îmbunătațește performanțele inspirându-se din experiențele partenerului său.

Acordul strategic încheiat între cele două companii a fost anunțat pe 27 martie 1999, la Tokyo, Renault achiziționând atunci 36,8% din capitalul Nissan. La 30 noiembrie 2001 Alianța Renault-Nissan intră într-o nouă etapă de dezvoltare, prin anunțarea unui schimb de participații și crearea unei structuri de management comune. Renault a achiziționat la data de 1 martie 2002 un procent de 44,4% din capitalul Nissan, iar la 29 mai 2002 Nissan și-a mărit participația Renault la 15%. O nouă etapă în dezvoltarea Alianței a fost inițiată la 1 iunie 2009, la 10 ani de la semnarea acordului strategic, pentru consolidarea sinergiilor celor doi producători și îmbunătățirea performanțelor acestora.

Alianța definește și pune în aplicare o strategie de dezvoltare rentabilă. Cele trei obiective ale sale sunt:

  • să fie recunoscută de clienți ca unul dintre cele mai mai bune grupuri producătoare de automobile la nivel mondial în ceea ce privește calitatea și atractivitatea produselor și a serviciilor în fiecare regiune a lumii și pe fiecare segment de gamă
  • să se situeze între primele 3 grupuri constructoare de automobile la nivel mondial în ceea ce privește tehnologiile-cheie, fiecare partener fiind leader în domenii specifice de excelență. Spre exemplu, Alianța Renault-Nissan dezvoltă în colaborare tehnologia pentru un viitor vehicul electric și strategia pentru comercializarea lui pe scară largă
  • să realizeze în mod constant un rezultat operațional care să claseze Alianță în rândul primelor 3 grupuri de automobile din lume, datorită unei marje operaționale înalte și unei creșteri susținute

În prezent, Alianța reprezintă un avantaj competitiv unic, atât pentru Renault, cât și pentru Nissan, în contextul actual al crizei mondiale. Prin urmare, Alianța a format o echipă formată din șase angajați Nissan și cinci angajați Renault, având drept obiectiv fructificarea rezultatelor obținute în decursul celor 10 ani de management cultural și profesional. Începând cu 1 iunie, aceștia se vor folosi de experiența îndelungată pentru a consolida sinergiile la toate nivelurile și pentru a favoriza o mai largă standardizare și partajare începând cu anul 2009.

Această echipă de profesioniști se va concentra pe anumite domenii identificate că prioritare : cumpărările, sourcing-ul mondial, platformele și piesele comune, organele mecanice, funcțiile suport, logistica mondială, sistemele informatice, cercetarea și studiile avansate și vehiculele cu zero emisii.

În 2015, vânzările totale ale Renault și Nissan în lume s-au ridicat la peste 8,5 milioane de unități, ceea ce plasează Alianța pe locul IV în ierarhia mondială a constructorilor de automobile. Mărcile comerciale ale Alianței sunt: Nissan și Infiniti pentru Nissan; Renault, Dacia și Samsung pentru Grupul Renault.