Dacia prezinta Holograf la Mioveni

Vineri, 13 iulie 2007, va avea loc la Mioveni concertul extraordinar al formatiei Holograf, care va cuprinde cele mai apreciate piese din repertoriul indragitei trupe de muzica rock.

Spectacolul, organizat de Dacia, se va desfasura pe platoul din fata Casei Sindicatelor, incepand cu ora 22.00.

Concertul sustinut de Holograf va beneficia de o scenotehnica impresionanta, cu efecte de lumina si jocuri laser si va fi urmat de un spectacol de artificii, care va saluta, in preajma miezului noptii, Ziua Nationala a Frantei.

Recitalul trupei Holograf este al doilea spectacol de acest gen organizat de Dacia la Mioveni, dupa concertul extraordinar sustinut in iulie 2006 de Stefan Banica Junior.