Dacia Duster Offroad Experience a facut senzatie la Iasi

Caravana Dacia Duster Offroad Experience a ajuns vineri, 17 septembrie, la Iasi. Pe parcursul a trei zile, toti cei interesati să testeze Dacia Duster au avut ocazia de a participa la demonstratii inedite pe un circuit offroad amenajat în incinta parcării Iulius Mall. Sesiunile de drive-test au fost gratuite si au fost realizate de piloti profesionisti.

Iasi a fost ultima destinatie a caravanei care a demarat în capitală, pe 1 iulie, înregistrând aproape 5000 de participanti la drive-test în cele patru orase în care a ajuns până acum (Bucuresti, Mamaia, Timisoara si Cluj). Toti cei care au vizitat circuitul Dacia Duster Offroad Experience au asistat la un spectacol automobilistic original si s-au putut convinge de performantele 4x4 ale celui mai recent model Dacia.

Circuitul amenajat la Iulius Mall cuprinde sase obstacole ce simulează cu fidelitate conditiile de rulare pe teren accidentat. aunctul de atractie a fost trunchiul de con cu un unghi de 32°, pe care s-a putut rula atât cu toate cele patru roti ale vehiculului, cât si doar cu două roti. Alte două obstacole care au stârnit curiozitatea participantilor la drive-teste au fost rampa cu înăltimea de 2 metri si balansoarul.

Circuitul s-a deschis pentru public vineri, 17 septembrie, iar drive-testele au continuat pe toată durata weekend-ului, după următorul program: 17 si 18 septembrie / 12:00-21:00, 19 septembrie / 11:00-21:00. Trei modele Dacia Duster cu tractiune integrală au rulat pe circuit. Vehiculele au fost versiunea de echipare vârf de gamă Laureate, cu noua motorizare diesel 1.5 dCI 110 CP.