Dacia, maşina oficială a filmului “O vară foarte instabilă”

Dacia a fost mașina oficială a celui mai recent film regizat de Anca Damian, ”O vară foarte instabilă”, în care joacă, în rolurile principale, două dintre cele mai apreciate tinere actrițe românce - Ana Ularu și Diana Cavallioti. Regizoarea și cele două interprete ale principalelor personaje feminine au sosit la premiera de gală a filmului, marți, 29 octombrie, la CinemaPro, în câte un vehicul Dacia – Logan și Sandero. La proiecție au venit numeroase personalități ale cinematografiei autohtone – actori, regizori, producători, profesori de la Universitatea de Teatru și Film, printre care Tudor Caranfil, Nae Caranfil, Ada Solomon, Dan Chișu, Laurențiu Damian, Dorina Chiriac, Florin Piersic Jr, George Piștereanu, Iulia Lumânare, Irina Chioșa.

Filmul, care este vorbit aproape în integralitate în engleză, spune povestea unui jurnalist scoțian stabilit la București, prins între două iubiri – o relație aproape oficială cu o arhitectă, Irina (Diana Cavallioti), și o pasiune redescoperită pentru fosta sa iubită, Maria (Ana Ularu). Daniel, personajul interpretat de actorul britanic Jamie Sives (”Urzeala tronurilor”, ”Clash of the Titans”, ”Valhala Rising”), are o Dacia Logan la volanul căreia străbate Bucureștiul prin caniculă sau furtuni. Tot din mașină își poartă, cu discreție, conversațiile cu fosta iubită sau își face destăinuirile unui prieten scenarist.

Cea mai mare parte a filmărilor, începute în 2011, s-au derulat la București, dar unele scene s-au turnat și în Cehia. ”O vară foarte instabilă” a beneficiat, pe lângă distribuția internațională din care a mai făcut parte și actorul danez Kim Bodnia (Pusher, Love Is All You Need), de o colaborare între producătorul român, Aparte Film, și producători din Marea Britanie, Cehia, Suedia. De asemenea, proiectul a fost sprijinit de Ministerul Culturii din România și de cel ceh, de BBC, HBO și DR Broadcasting.

Lungmetrajul a avut premiera mondială în octombrie, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, iar în cinematografele din țară va putea fi vizionat începând de vineri, 1 noiembrie.

O vară foarte instabilă” este cel de-al doilea lungmetraj susținut de Dacia a cărui premieră a avut loc în 2013, după ”Câinele japonez” (regia Tudor Cristian Jurgiu, o producție Libra Film). În afară de susținerea producțiilor cinematografice românești, Dacia este și unul dintre partenerii tradiționali ai Galei ”Premiilor Gopo”, Festivalului de film pentru copii ”Kinodiseea”, ai Festivalului Filmului Francez la București.