Interviu cu Tudor Giurgiu, Presedinte, Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc

De sase ani, luna martie aduce pe covorul rosu, intr-o atmosfera, de la an la an, mai fastuoasa, nume sonore ale cinematografiei romanesti. Cand si cum a aparut ideea acestei Gale a Premiilor Gopo?

Ideea organizarii Galei Premiilor Gopo a aparut intr-un moment in care filmul romanesc era "pe Val" peste hotare, insa atentia pe care o primea din partea publicului si a presei din tara erau extrem de reduse. In 2006, la un an dupa ce Moartea domnului Lazarescu fusese distribuit in lumea intreaga, A fost sau n-a fost? si Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii fusesera premiate la Festivalul de la Cannes, Legaturi bolnavicioase avusese premiera la Berlin, iar Hirtia va fi albastra la Locarno. Cinematografia romaneasca, proaspat "renascuta" dupa un deceniu traumatizant, avea nevoie de un moment in care sa primeasca lumina reflectoarelor si in tara. Astfel a aparut Gala Premiilor Gopo, denumita astfel in onoarea unuia dintre cei mai importanti regizori ai istoriei filmului autohton, totodata primul roman premiat la Cannes.

Cat de mult conteaza asocierile si parteneriatele pentru acest eveniment?

Pe langa faptul ca, in Romania, acest tip de eveniment nu se poate sustine fara a avea alaturi sponsori si parteneri puternici, e foarte important pentru noi ca partenerii Galei Premiilor Gopo sa insemne la fel de mult in domeniile lor pe cat de mult inseamna Premiile in cinematografie. Ne intereseaza in mod deosebit sa incurajam, sa rasplatim si sa sustinem parteneriatele pe termen lung. Din punctul nostru de vedere, ne dorim sa construim parteneriate reciproc avantajoase, e important sa avem alaturi parteneri de traditie, prieteni vechi si buni pe care sa ii pastram multi ani. Fara ei si fara cei care ni se alatura an de an, Premiile nu ar putea sa existe si sa se dezvolte. Le suntem recunoscatori.

De cinci ani, conducem actori, regizori, producatori, in masini Dacia la Gala Premiilor Industriei de Film din Romania. De cinci ani, valori romanesti merg impreuna. In ce termeni ati descrie evolutia relatiei cu acest partener?

Parteneriatul cu Dacia pentru Gala Premiilor Gopo este una dintre prioritatile Asociatiei pentru Promovarea Filmului Romanesc. Asocierea acestor doua marci e una cat se poate de fireasca, in conditiile in care atat filmul romanesc, cat si masina nationala aduc beneficii consistente de imagine tării. Avem o relatie excelenta si intentionam sa o ducem mai departe.

Faceti parte din generatia tanara si activa a regizorilor, cu un palmares bogat, din ’93 pana-n prezent. Legaturi bolnavicioase a adus public numeros in salile de cinema din Romania. Din ce sau de unde va inspirati?

Inevitabil, sursele de inspiratie sunt lucrurile care ti se intampla sau cele de care te lovesti, in jurul tau. De exemplu, Legaturi bolnavicioase e o ecranizare dupa un roman care m-a emotionat si pe care l-am vazut film imediat. Pentru urmatorul meu film - care va avea premiera anul acesta - stiu ca scenaristul Ionut Teianu s-a inspirat dintr-o stire de pe la mijlocul anilor '90, in anii in care cealalta mare uzina auto a Romaniei de pe vremea aceea isi dadea obstescul sfarsit.

Ma inspira povestile sincere, incerc sa imi inteleg mereu personajele, astfel incat ele sa fie cat mai autentice si mai umane, si sper ca publicul va simti asta si acum. E foarte important pentru mine ca emotia reala, umorul, dar si situatiile dramatice, sa fie prezente in orice fel de poveste, asa cum le regasim cu totii, de jur imprejurul nostru.

Ce ne puteti dezvalui despre proiectele dvs. in derulare acum? Ce filme pregatiti? In ce stadiu sunteti cu realizarea lor?

Cel de-al doilea lungmetraj pe care l-am regizat va fi lansat anul acesta si astept cu nerabdare intalnirea cu publicul. Am avut sansa de a lucra cu actori foarte talentati si creativi, de varste si formatii diferite - Monica Birladeanu si Andi Vasluianu, Valeria Seciu, Ion Besoiu, Dorel Visan, dar si actorii francezi Jean Francois Stevenin si Robinson Stevenin. E o comedie care sper sa fie bine primita de public, in care am incercat sa surprind culoarea si candoarea derutata a anilor '90.

Mai am in pregatire un al treilea lungmetraj, in legatura cu care mai pastrez putin suspansul.

Filme din ce in ce mai multe cu actori tineri, talentati, dar fara prea mare notorietate. Avem o scoala valoroasa in Romania? Credeti ca vor ramane atasati de filmul romanesc sau isi vor cauta "norocul" si palmaresul in afara granitelor?

Cred ca, intr-o tara ca Romania, care nu se poate lauda cu un public de cinema avid (din multiple cauze, lipsa educatiei cinematografice din sistemul de invatamant fiind una dintre ele), notorietatea in randul publicului larg se castiga in ani de zile si cu multa perseverenta si seriozitate. Insa, in acelasi timp, faptul ca se produc, anual, mult mai multe filme decat in urma cu 10 ani, majoritatea dintre ele cu roluri ofertante pentru actorii tineri, inseamna, pana la urma, sanse mai multe si posibilitatea de a experimenta, a se dezvolta si a fi vazuti.

In plus, cel putin in Europa, astazi granitele sunt deschise, exista din ce in ce mai multi actori romani care joaca si in productii franceze, germane, spaniole sau britanice, in acelasi timp in care joaca in filme sau pe scenele din tara.