Renault si Romania, de zece ani impreuna

De la intrarea sa in grupul Renault, la 2 iulie 1999, Dacia a devenit un actor major al economiei romanesti.

  • In cei 10 ani de la preluarea Dacia, Renault a investit in Romania 1,5 miliarde de euro
  • Platforma de la Mioveni a devenit cel mai mare centru de productie din grupul Renault
  • Renault a dezvoltat in Romania o filiera completa in domeniul industriei auto, de la design si inginerie, pana la productie, comercializare si servicii post-vanzare
  • Dacia propune in prezent cea mai tanara gama de modele din Europa
  • Grupul Renault dispune de 18 000 de salariati in Romania iar activitatile sale genereaza, in total, 130 000 de locuri de munca in intreaga economie
  • Dacia a ajuns cel mai important exportator de bunuri industriale al Romaniei, 80% din productia sa fiind destinata pietelor externe
  • In zece ani, Dacia s-a transformat dintr-o marca nationala intr-o marca internationala, produsele sale fiind vandute pe 60 de piete de pe 4 continente.

In cei 10 ani care au trecut de la preluarea Dacia, Renault si-a respectat toate promisiunile, asigurand transformarea acesteia intr-un constructor de automobile modern si rentabil.

In acest timp, Renault a investit in Romania 1,5 miliarde de euro, de aproape 10 ori mai mult decat se angajase initial. Uzina Dacia de la Mioveni a fost complet restructurata si modernizata, capacitatile de productie a vehiculelor, motoarelor si cutiilor de viteze au fost extinse iar intreaga activitate a fost reorganizata in conformitate cu normele Renault.

Leagan industrial al programului X90, Romania ocupa in prezent un rol esential in cadrul strategiei internationale a grupului Renault. Importanta acordata tarii noastre este ilustrata de decizia Renault de a dezvolta in Romania o filiera completa in domeniul industriei auto, de la design si inginerie, pana la productie si comercializare.

Astfel, platforma de la Mioveni a devenit cel mai important centru de productie din cadrul grupului Renault, aici fiind concentrate o uzina vehicule, cu o capacitate de 350 000 unitati/an, o uzina mecanica specializata in productia de motoare, cutii de viteze si transmisii, si cel mai mare centru logistic din cadrul grupului Renault.

Tot in Romania a fost instalat, in anul 2006, cel mai important centru de inginerie al grupului Renault din afara Frantei – Renault Technologie Roumanie. Acestuia ii este asociat un centru de design (singurul deschis de un constructor auto in Europa Centrala si de Est) si un centru de testare ale carui lucrari de constructie se afla in derulare in perimetrul orasului Titu si care va deveni operational in anul 2010.

Programul X90, un succes comercial mondial

Demarat in anul 2004 cu un singur model de automobil, o berlina tricorp cu doua versiuni de motorizare pe benzina, programul X90 a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa, concretizata prin crearea unei veritabile game, de cinci modele diferite, disponibile in 30 de variante. In cinci ani, vehiculele platformei X90 (platforma Logan) au ajuns sa fie vandute pe 70 de piete ale lumii, din care in 60, sub marca Dacia.

Dispozitivul industrial si logistic al grupului Renault din Romania alimenteaza in prezent toate uzinele care produc modelele Logan si Sandero in Maroc, Rusia, Iran, India, Brazilia, Columbia si Africa de Sud.

Pana la sfarsitul lunii mai 2009, au fost vandute peste 1 450 000 de vehicule Logan si Sandero, din care peste 950 000 sub marca Dacia. Pentru a sustine fabricatia in uzinele din afara Romaniei, centrul logistic ILN (International Logistics Network) de la Mioveni a expediat in ultimii ani peste 2 610 000 m3 de colectii de piese si componente – echivalentul a 760 000 de vehicule.

In Romania, unde dispune de cea mai extinsa retea de dealeri, cu 99 puncte de vanzare, Dacia este liderul detasat al pietei, fiecare din modelele gamei fiind un best seller in segmentul sau respectiv. 

Datorita raportului dimensiuni/prestatii/pret unic, familia de modele Dacia a ajuns sa fie apreciata pe pietele mature si exigente ale Europei Occidentale. Dacia exporta in prezent peste 80% din productia sa, principalele destinatii fiind Germania si Franta. Fiabilitatea si nivelul de calitate al modelelor Dacia este recunoscut de presa internationala de specialitate si reflectat in studiile realizate de organisme prestigioase, precum institutul JD Powers sau Automobil Clubul German (ADAC).

Romania, un pol major in sistemul industrial al grupului Renault

Urmare a investitiilor masive realizate de grupul Renault in ultimii 10 ani, in jurul Dacia si al programului X90 a fost dezvoltat un intreg pol de competente in domeniul industriei auto.

Uzina Vehicule Dacia asigura productia a cinci modele (Sandero, Logan berlina, Logan MCV, Logan Van si Logan Pick-Up). Capacitatea sa de fabricatie a fost triplata in ultimii zece ani, ajungand in iunie 2009 la 1 340 vehicule/zi. Practic, in fiecare minut, de pe liniile de montaj ale uzinei iese un vehicul.

Uzina Mecanica Dacia, care produce o gama de trei motoare si doua cutii de viteze, este in prezent al doilea centru de productie mecanica al grupului Renault, o mare parte din productie fiind destinata exportului.

Platforma ILN (International Logistics Network) inaugurata la Mioveni in anul 2005 este cel mai mare centru de acest gen din cadrul grupului Renault.

Situl industrial de la Mioveni se situeaza la nivelul celor mai exigente standarde ale grupului Renault, beneficiind de certificarile ISO 9001 in domeniul managementului calitatii si ISO 14 001 in domeniul managementului calitatii mediului.

Dinamica Dacia si a proiectului X90 a determinat dezvoltarea puternica a retelei de furnizori auto din Romania, o parte dintre acestia instalandu-si capacitati de productie in perimetrul platformei industriale de la Mioveni sau in regiunea Pitesti.

Creat in iunie 2006, Renault Technologie Roumanie (RTR) este deja al doilea centru de inginerie al grupului Renault si cel mai mare din afara Frantei. Luand decizia de a instala in Romania un centru de o asemenea complexitate, Renault dovedeste increderea in potentialul si in inteligenta tinerilor romani. La RTR vor lucra, in final, aproape 3 000 de ingineri si specialisti. In 2010, RTR va dispune si de un centru de testare la Titu, in judetul Dambovita, unde vor lucra peste 500 de persoane. Acesta va fi cel mai important centru de testare al grupului Renault din afara Frantei. Din iulie 2008, RTR are in responsabilitate viata serie a gamei X90 la nivel mondial – toate versiunile derivate produse in cele 9 uzine din lume. In plus, centrul de inginerie dezvolta o parte din ce in ce mai importanta a noilor modele din gama Dacia.

In completarea centrului de inginerie din Romania, grupul Renault a inaugurat, in anul 2007, la Bucuresti, Renault Design Central Europe – primul si singurul centru de design auto din Europa Centrala si de Est. Primul rezultat al creativitatii echipei de designeri din Bucuresti este conceptul Duster, prezentat in martie 2009 la Salonul Auto de la Geneva.

Un angajator cheie pentru economia romaneasca

Cu peste 18 000 de persoane angajate la Dacia, RTR, RCI si la celelalte entitati ale sale prezente in Romania, grupul Renault este unul dintre cei mai importanti angajatori din economia romaneasca. Luand in considerare cei peste 800 de furnizori din Romania si reteaua sa comerciala, activitatea grupului Renault genereaza peste 130 000 de locuri de munca.

Conditii de munca la standarde internationale

Pentru ameliorarea conditiilor de munca ale salariatilor sai, grupul Renault a investit la Dacia aproape 50 milioane de euro. Salariatii platformei industriale de la Mioveni beneficiaza, din  anul 2004, de cel mai modern centru medical de intreprindere din Romania. Fiecare angajat direct productiv de la Dacia primeste, zilnic, o masa calda gratuita.

Pentru pregatirea profesionala a salariatilor sai, grupul Renault a derulat nu mai putin de 5 milioane de ore de formare, din care 4 milioane la Dacia.

 * * *
ANEXE
Informatii cheie:

- peste 1,5 miliarde de euro investitii la Dacia si in Romania (RMR, RTR, Centrul de testare Titu, Centrul de Design Bucuresti)
- o filiera completa de activitati industriale si comerciale : Design, Inginerie, Testare, Fabricatie vehicule si mecanica, Logistica, Finantare, Vanzare, Servicii.
- 18.000 de salariati la Dacia si in celelalte entitati : Renault Mécanique Roumanie, Renault Technologie Roumanie, Renault Industrie Roumanie - ILN, RCI (Renault Crédit International), Renault Design Central Europe, ACI (Auto Chassis International).
- peste 130 000 locuri de munca in Romania depind de activitatea Grupului Renault
- aproape 5 milioane de ore de formare pentru salariati, din care 4 milioane numai la Dacia
- 50 milioane Euro investitii in imbunatatirea conditiilor de munca
- peste 1.320.000 de masini produse (intre 1999 si 2009)
- peste 1.400.000 de motoare, peste 1.550.000 de cutii de viteze si peste 1.520.000 de seturi de transmisii produse (intre 1999 si 2009)
- peste 80% din productia actuala - 5 modele - exportata in aproape 60 de tari si teritorii din intreaga lume.
- peste 2.610.000 m3 de colectii CKD expediate in ultimii 5 ani, spre 8 uzine de pe 4 continente.
- peste 400 milioane euro platiti sub forma de taxe si impozite la bugetul de stat, din care 100 milioane Euro in 2008
- cea mai densa retea din Romania, formata din 70 de parteneri Dacia si 44 Renault; 99 de showroom-uri Dacia si 61 Renault in toata tara.
- Peste 800 furnizori in Romania
- Cifra de afaceri reprezentand 2% din PIB Romaniei.
- Automobile Dacia SA – locul 3 in clasamentul companiilor din Romania ca cifra de afaceri in 2007
- 17,5 milioane euro investitii in protectia mediului

Evolutia productiei si vanzarilor Dacia

An

Productie

Vanzari (total)

Exporturi

2000

55.187

52.403

2.270

2001

52.169

54.368

2.355

2002

57.387

57.681

4.939

2003

72.670

69.166

11.292

2004

94.719

98.908

18.895

2005

172.021

163.899

50.623

2006

188.461

187.215

79.438

2007

222.914

230.473

128.411

2008

242.385

257.854

172.886

Istoric Grup Renault Romania

  1999  

2 iulie: Renault preia controlul a 51% din capitalul Dacia.

 2000  

Lansarea modelului SuperNova, cu motor Renault.

 2001  

Renault isi majoreaza participarea la capitalul Dacia pana la 92,72%.

 2002  

Inaugurarea centrului de piese de schimb Dacia

Lansarea gamei Pick Up Diesel cu motor Renault.

 2003  

13 martie: Lansarea modelului Solenza
Participarea Renault la capitalul Dacia ajunge la 99,4%

 2004  

2 iunie: prezentarea modelului Logan.
9 septembrie : lansarea comerciala a modelului Logan in Romania.

 2005  

29 martie : inaugurarea centrului logistic ILN (International Logistics Network) Mioveni

Iunie: lansarea Logan in Europa Occidentala
8 septembrie: lansarea Logan 1.5 dCi
13 septembrie: certificarea ISO 14 001

2006

Martie: la salonul auto de la Geneva este prezentat Logan Steppe, primul show-car Dacia

Iunie: crearea centrului de inginerie Renault Technologie Roumanie

14 septembrie: lansarea Logan Prestige 1.6 16V

Octombrie: lansarea Logan MCV

2007

Ianuarie: lansarea Logan MCV in Europa Occidentala

Februarie: lansarea Logan Van

Mai: lansarea Logan GPL in Romania

Iunie: inaugurarea la Bucuresti a centrului de design Renault Design Central Europe

2008

Februarie: lansarea Logan Pick-up

Martie: prezentarea la Salonul auto de la Geneva a modelului Sandero si a noii identitati de marca Dacia

Aprilie: inaugurarea noii uzine de cutii de viteze Renault Mecanique Roumanie

Iunie: lansarea comerciala a Sandero

Iulie: lansarea modelului Logan Berlina Faza II

Octombrie: lansarea modelului Logan MCV Faza II

2009

Martie: la Salonul Auto de la Geneva, este prezentat Duster, primul concept car Dacia

Mai: prezentarea, la Salonul auto de la Barcelona, a modelului Sandero Stepway