Dacia asigura salariatilor servicii medicale in clinici private

Salariatii Dacia vor beneficia din luna iulie de servicii medicale de calitate in clinici private. Serviciile medicale vor fi disponibile gratuit sau la tarife preferentiale ca urmare a unui parteneriat incheiat de Grupul Renault Romania cu Centrul Medical Unirea.    

„Grupul Renault in Romania se preocupa de sanatatea angajatilor sai si cauta solutii pentru a le oferi acestora nu numai un mediu decent de lucru, ci si ajutor pentru prevenirea si tratarea eventualelor probleme de sanatate. Facilitatea acordata acum angajatilor, in plina criza, e o dovada in plus a modului responsabil in care grupul priveste relatia cu salariatii”, a declarat Radu Mavrodin, director Resurse Umane Grup Renault Romania.

Acest tip de beneficiu este oferit tuturor salariatilor din Grupul Renault Romania sub forma unui abonament al carui cost este suportat in totalitate de companie. Abonamentul este acordat atat angajatilor cu contract de munca pe perioada nedeterminata, cat si celor cu contract de munca pe perioada determinata.

Conform contractului incheiat de Grupul Renault Romania cu Centrul Medical Unirea, abonamentele sunt valabile in clinicile proprii si in cele partenere din Pitesti si din Bucuresti.