Dacia a fost partener al Zilelor Orasului Mioveni

Automobile Dacia si Primaria Mioveni au organizat in perioada 13-15 august 2010 expozitia in aer liber „Dacia, pasi in timp” care a cuprins modele vechi si din gama actuala a companiei. Vehiculele au fost expuse in fata Primariei din localitate, in cadrul parteneriatului incheiat pentru sustinerea Zilelor Orasului Mioveni.

Printre masinile expuse au putut fi admirate o Dacia 1100 si cinci exemplare Dacia 1300, vehicule istorice cu atestat international care au fost fabricate in perioada 1969 – 1972 si apartin unui colectionar din Suceava, Danut Crainiciuc. Expozitia a fost completata de modele din gama actuala Dacia - Duster 4x4, Logan berlina, Sandero, Logan MCV, Logan Van si  Logan Pick-Up.

In calitate de partener al Zilelor Orasului Mioveni, Automobile Dacia a mai pus la dispozitia Primariei si o flota de Dacia Duster care a fost folosita pentru transportul personalitatilor si VIP-urilor invitate la acest eveniment.

In cadrul evenimentului, care a marcat si sarbatorirea a 525 de ani de existenta a orasului, Primaria Mioveni a inclus competitii sportive, spectacole de muzica populara si usoara, concursuri pentru copii, o parada a ansamblurilor folclorice invitate din Italia, Islanda, Mexic, Ucraina, Turcia, Bulgaria si Romania.